9 C
Timiş
1 mai, 2025

Un bărbat şi soţia sa au murit loviți de tren, după ce motorul maşinii în care se aflau s-ar fi oprit pe linia ferată

O maşină a fost lovită de tren, miercuri, în judeţul Timiş, două persoane fiind scoase inconştiente din autoturism, informează news.ro. Șoferul și soția sa au fost declarați decedați. Potrivit anchetatorilor, motorul maşinii s-ar fi oprit pe linia ferată. Trenul se deplasa pe ruta Lugoj – Margina, cu aproximativ 15 persoane la bord.

„Din nefericire, cele două victime (bărbat si femeie) nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate”, a transmis ISU Timiş.

IPJ Timiş a precizat că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a condus un autoturism pe DN 68, a efectuat viraj la dreapta pe DJ 609B către localitatea Răchita, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, s-ar fi oprit motorul autoturismului, fiind suprins şi accidentat de trenul care avea ruta Lugoj-Făget.

”În urma impactului, din nefericire, conducătorul auto şi soţia acestuia, o femeie în vârstă de 62 de ani, au decedat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiş.

„Miercuri, 30.04.2025, în jurul orei 17:05, am fost anunţaţi despre producerea unui accident feroviar pe Dj 609B, în localitatea Begheiu Mic. La locul intervenţiei s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Făget cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic. A fost alertat elicopterul SMURD Arad”, a precizat ISU Timiş.

În automotorul ce se deplasa pe ruta Lugoj – Margina se aflau aproximativ 15 persoane şi nu se înregistrează victime.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/un-barbat-si-sotia-sa-au-murit-loviti-de-tren-dupa-ce-motorul-masinii-in-care-se-aflau-s-ar-fi-oprit-pe-linia-ferata-3220935

Ultimă oră

Același autor