Un bărbat a murit, iar o femeie a fost grav rănită în urma unui accident produs luni, 6 aprilie, pe Autostrada A1, între Timișoara și Arad.
„Luni, 06.04.2026, în jurul orei 18:25, am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI şi prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad).
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timișoara şi Punctului de Lucru Pişchia cu o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD cu medic”, a transmis ISU Timiş.
Un autotren și un autoturism cu platformă au fost implicate în accident. Un bărbat a murit, iar o femeie a fost grav rănită, ambele victime aflându-se în autoturism.
La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Arad.
În noaptea de joi spre vineri, un microbuz cu zece persoane și un autoturism s-au ciocnit frontal, pe autostrada A1, pe sensul Arad – Timișoara. Cinci victime au fost transportate la spital cu multiple fracturi.