Podul de Fier din Lugoj, închis de urgență timp de trei ore. Măsura, luată pentru siguranța șoferilor

Situație neprevăzută la Podul de Fier din Lugoj, unde circulația rutieră a fost închisă complet, în regim de urgență, timp de aproximativ trei ore.

Decizia a fost luată de autorități și echipele din teren după apariția unor probleme constatate în timpul lucrărilor de reabilitare, care au impus intervenții imediate pentru siguranța participanților la trafic. Măsura este una temporară, dar necesară, pentru a preveni orice risc, au anuțat reprezentanții Primăriei Lugoj.

În intervalul în care podul este închis, traficul a fost deviat pe rute alternative, iar zona a fost securizată de muncitori și echipele implicate în proiect. Intervenția rapidă a permis verificarea structurii și realizarea unor lucrări urgente.

Reprezentanții administrației locale susțin că astfel de situații pot apărea în cadrul unor lucrări complexe de infrastructură, însă prioritatea rămâne siguranța șoferilor și a pietonilor.

După finalizarea intervențiilor, circulația va fi reluată, însă autoritățile avertizează că pot apărea în continuare restricții temporare, în funcție de evoluția lucrărilor.

Podul de Fier se află în plin proces de reabilitare, iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona, pe cât posibil, și să respecte indicațiile din teren.

Sursa: https://lugojinfo.ro/podul-de-fier-din-lugoj-inchis-de-urgenta-timp-de-trei-ore-masura-luata-pentru-siguranta-soferilor/

Ultimă oră

Același autor