Cinci persoane transportate la spital, toate tinere, în urma accidentului între cele două microbuze de pe A1 Arad-Timișoara (foto)

În data de 02.04.2026, în jurul orei 23:35, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a fost semnalat un accident rutier produs între un microbuz de persoane și un microbuz de transport marfă, pe A1, km 518, în Județul Timiș, pe sensul de mers Arad – Timișoara.

Pentru optimizarea timpului de răspuns, la locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD. La locul evenimentului s-au deplasat și două ambulanțe SAJ.

În accident au fost implicate 11 persoane, acestea fiind conștiente, cooperante și neîncarcerate.

Astfel, 5 persoane (trei de sex feminin și două de sex masculin) au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe din Timișoara pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

Pompierii militari arădeni au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

6 victime refuză transportul la spital.5 victime transportate la UPU Timișoara:– Femeie 22 ani – traumatism cranian cerebral acut fără pierdere de conștiență;– Bărbat 32 ani – traumatism toracic, traumatism membru superior stâng;– Femeie 20 ani – traumatism cranio cerebral acut fără pierdere de conștiență;– Femeie 28 ani – traumatism membru superior stâng;– Bărbat 27 ani – traumatism maxilo-facial, traumatism membru superior stâng.

Sursa: https://www.glsa.ro/cinci-persoane-transportate-la-spital-toate-tinere-in-urma-accidentului-intre-cele-doua-microbuze-de-pe-a1-arad-timisoara-foto/

Ultimă oră

Același autor