Caius Parpală – achitat în al doilea dosar de corupție pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală”

Caius Parpală a fost achitat, marți, de Tribunalul Timiș în al doilea dosar de corupție pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

În acest dosar, a fost anchetat de DNA Timișoara în legătură cu demiterea unor șefi ai Serviciilor de Gospodărire a Apelor din Timiș și Caraș-Severin, pe care i-a înlocuit cu persoane care nu aveau dreptul să ocupe acele funcții de conducere, numirile realizându-se pe linie politică. Administrația Națională Apele Române s-a constituit parte civilă în acest dosar, solicitând restituirea sumelor care au fost câștigate de cei care au fost puși pe posturi de către Caius Parpală.

Caius Parpală a fost achitat, dar instanța a menţinut măsura asiguratorie prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ale acestuia, constând în sume din conturi și imobile din proprietate.

Tip solutie: Achitare Solutia pe scurt: În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedura penală,achită pe inculpatul PARPALĂ CAIUS-MIHAI , pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp (4 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În baza art.397 C.proc.pen., rap. art. 25 alin. 5 . pr. pen lasă nesoluționată acțiunea civila exercitată de persoana vătămată constituita parte civila Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Banat – . In baza art. 404 alin. 4 lit. c) C.pr. pen, rap. la art. 397 alin. 5 C. pr. Pen., menţine măsura asiguratorie, luată prin Ordonanța din data de 17.04.2024 prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri ce aparțin în proprietate inculpatului Parpală Caius-Mihai, respectiv: suma de ……..lei aflată în contul bancar nr. ……. deschis la Banca Transilvania, Sucursala Arad şi cota-parte ce revine inculpatului din imobilul – casa de locuit cu terenul aferent, situată în mun. Arad, str. …, nr. …, jud. Arad (…, nr. topo….), până la concurența sumei de …lei, măsură menţinută de către instanţa de judecată prin încheiere din data de 04.04.2025, pronunţată în dosarul cu nr. 2316/30/2024/a2. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția inculpaților, a persoanei vătămate și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 31.03.2026. Document: Hotărâre 337/2026 31.03.2026

În 2023, Caius Parpală a fost condamnat de Tribunalul Arad la 3 ani închisoare cu suspendare în dosarul ȘPAGĂ DE LA MAMBO

Caius Parpală și-a recunoscut vinovăția în dosarul de luare de mită, din 2022, instrumentat de DNA pentrusăvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, iar în 2023 a fost condamnat definitiv p entru mita în formă continuată (2 acte materiale, atât au putut fi dovedite de-a lungul carierei sale de notorietate), la 3 ani închisoare cu suspendare și termen de supraveghere a executării pedepsei 4 ani. (vezi detalii în articolul asociat ).

Articol asociat:

Sursa: https://www.criticarad.ro/caius-parpala-achitat-in-al-doilea-dosar-de-coruptie-pentru-ca-fapta-nu-este-prevazuta-de-legea-penala/

Ultimă oră

Același autor