Conflictul a pornit după ce Fondul de Garantare a Creditului Rural – IFN S.A. (F.G.C.R.) a respins, în 8 decembrie 2025, cererea Băncii Transilvania de a încasa o garanție de stat de 4.352.400 de lei.
Explicația instituției a fost că banca ar fi cerut plata după expirarea perioadei de valabilitate a contractului de garantare. Banca Transilvania susține exact contrariul: că interpretarea este greșită, că refuzul nu stă în picioare juridic și că statul s-a eschivat de la o obligație pe care tot el și-a asumat-o prin contract.
Acțiunea depusă în 18 martie la Curtea de Apel Cluj, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, îi are ca pârâți pe F.G.C.R. și Ministerul Finanțelor. În dosar, banca atacă direct decizia de respingere și pune sub semnul întrebării modul în care statul își mai respectă garanțiile atunci când trebuie să scoată efectiv banii.
Beneficiarul creditului garantat este AGRONIMIRK SRL, o firmă din Timiș cu acționari italieni, aflată acum în faliment. Căderea societății a activat tocmai mecanismul pentru care fusese emisă garanția de stat, numai că, în loc de plată, a urmat refuzul care a dus disputa în instanță.
BT a ajuns în acest dosar ca instituție finanțatoare după ce a preluat portofoliul OTP Bank România, inclusiv contractele aferente programelor guvernamentale. La momentul acordării creditului, în 2022, finanțatorul era OTP Bank.
Statul promitea
Programul RURAL INVEST a fost lansat în 2022, în plină criză economică generată de pandemia COVID-19, ca instrument de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii din mediul rural și din orașele mici, adică acele afaceri care ajungeau mai greu la creditare.
Baza legală a fost Ordonanța de Urgență nr. 24/2022 privind aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, act normativ completat și modificat ulterior.
Prin această ordonanță, Ministerul Finanțelor a mandatat F.G.C.R. să acorde, în numele și în contul statului, garanții care puteau acoperi până la 90% din creditele destinate investițiilor sau activității curente a beneficiarilor eligibili.
Banii pentru această garanție trebuiau să fie plătiți de stat, prin Ministerul Finanțelor. Regulile după care funcționa programul erau deja stabilite prin ordin de ministru.
Cu alte cuvinte, schema era făcută tocmai pentru situațiile în care firma nu mai putea plăti, iar statul trebuia să acopere partea garantată.
Veriga lăsată în față
În dosar apare o fermă din Timiș ajunsă în faliment. În spatele ei nu se vede doar o afacere agricolă care a mers prost, ci numele lui Luigi Borno, administrator legat de alte șapte firme, dintre care trei figurează în topul celor mai performante companii din Timișoara.
În același ecosistem apare și Cerealbio, una dintre cele mai mari ferme ecologice din România, cu mii de hectare lucrate în vestul țării.
Contrastul este greu de ignorat: deși grupul este prezentat ca un jucător puternic, în momentul în care lucrurile s-au rupt, în fața băncii și a statului nu a mai rămas imaginea de succes, ci strict societatea AGRONIMIRK SRL, picată în faliment fix când creditul garantat a ajuns la scadență
Cu alte cuvinte, în momentul în care lucrurile s-au rupt, în față nu a mai rămas imaginea grupului puternic, ci exact societatea care a căzut prima. Iar odată cu ea au venit și creditul neplătit, și garanția de stat cerută la plată, și procesul deschis ulterior de Banca Transilvania.
Tot litigiul se strânge, de fapt, într-un singur punct: cum este citit termenul de valabilitate al garanției și de la ce moment se socotește riscul de credit. În actele programului și în convenția semnată cu banca, perioada de valabilitate a garanției nu este legată pur și simplu de o dată din calendar, ci de momentul în care încetează răspunderea Fondului.
Contractul prevede și situațiile în care această răspundere se poate stinge mai devreme. În cazul AGRONIMIRK, Banca Transilvania susține că niciuna dintre ele nu exista.
De aici pleacă ruptura dintre cele două poziții. Pentru BT, relevant este momentul în care creditul a ajuns la scadență și riscul s-a produs efectiv. Pentru Fond, decisivă a devenit data la care banca a depus cererea de plată.
Scadența creditului a fost în 27 iunie 2025, chiar în ultima zi de valabilitate a garanției, potrivit contractului. Banca spune că exact atunci s-a produs riscul de credit și că, din acel moment, garanția trebuia să rămână în joc.
Fondul a ales alt reper: 30 septembrie 2025, data la care a fost depusă cererea de plată. La acel moment, termenul contractual expirase deja, iar de aici a venit refuzul.
BT susține că aici a fost răsturnată toată logica programului. Cererea de plată nu putea fi depusă imediat după scadență, pentru că aceeași convenție obliga banca să treacă mai întâi prin mai mulți pași: creditul trebuia trecut integral la restanță, trebuia executată garanția ipotecară mobiliară asupra depozitului colateral al beneficiarului și trebuiau să curgă cel puțin 30 de zile de restanță la plata principalului.
Cu alte cuvinte, banca spune că a fost penalizată tocmai pentru că a respectat procedura. Dacă depunea cererea mai repede, risca să fie respinsă pentru lipsa documentelor și a condițiilor cerute de convenție. Pentru că a urmat pașii impuși de aceleași acte, Fondul îi reproșează acum că a ajuns prea târziu.
Banca mai arată și că regulile programului prevăd clar cazurile în care o cerere de plată poate fi respinsă, iar refuzul din acest dosar nu s-ar regăsi printre ele. De aici și acuzația de exces de putere, pe care BT o leagă de practica Înaltei Curți și de ideea că statul nu poate răsuci regulile exact în clipa în care trebuie să plătească.
În acțiune apare și invocarea principiului securității raporturilor juridice, adică obligația ca regulile asumate prin contract și prin actele programului să fie aplicate previzibil, nu reinterpretate după ce beneficiarul cade și banca vine să ceară executarea garanției.
BT vrea banii
Banca Transilvania a înaintat către Curtea de Apel Cluj trei solicitări principale prin care urmărește restabilirea echilibrului contractual.
În primul rând, instituția bancară urmărește anularea deciziei de respingere emise de Fondul de Garantare a Creditului Rural. Argumentul central este caracterul nelegal al acestui act, BT susținând că Fondul a depășit limitele competențelor stabilite prin lege și prin acordurile bilaterale semnate anterior.
Din punct de vedere financiar, pretențiile băncii includ:
Plata integrală a garanției: Suma de 4.352.400 de lei, aferentă creditului contractat de AGRONIMIRK SRL. Compensații suplimentare: Calcularea dobânzii legale și actualizarea sumei cu indicele de inflație, calculate din momentul refuzului plății până la data stingerii efective a obligației. Recuperarea costurilor: Instituția solicită ca toate cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces să fie suportate de către pârâți (F.G.C.R. și Ministerul Finanțelor).
În susținerea cauzei, banca a depus un probatoriu extins, care documentează întregul parcurs al finanțării: de la convenția cadru a programului RURAL INVEST și contractele de garantare, până la corespondența purtată după intrarea firmei în faliment.
Prin invocarea jurisprudenței Înaltei Curți, BT punctează faptul că statul nu poate reinterpreta arbitrar regulile procedurale pentru a evita plata unor obligații de plată deja devenite scadente.
Garanție de stat, dar numai până vine scadența
Dosarul, înregistrat la Curtea de Apel Cluj pe 12 martie 2026, așteaptă acum primul termen de judecată.
Dincolo de cifre, litigiul pune pe masă o miză mult mai grea: credibilitatea programelor de sprijin guvernamental. Statul a creat RURAL INVEST în plină criză tocmai ca o plasă de siguranță, promițând băncilor că le acoperă riscul dacă firmele vulnerabile pică.
Acum, instanța de la Cluj trebuie să stabilească dacă statul poate refuza plata exact în momentul în care mecanismul pe care l-a creat pentru situații de insolvență ar trebui să funcționeze
Sursa: https://gazetadebistrita.ro/bt-a-dus-statul-in-instanta-pentru-4-milioane-de-lei/