Pompierii militari arădeni au intervenit marți seara, 3 februarie 2026, în jurul orei 19:00, la un accident rutier produs pe drumul A1, unde un autoturism s-a răsturnat pe partea carosabilă.
La locul evenimentului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, care au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.
În urma accidentului au rezultat două victime, ambele conștiente, cooperante și neîncarcerate. Acestea au fost preluate de echipajul medical sosit la fața locului.
După evaluarea medicală, una dintre victime a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare, în timp ce cea de-a doua persoană a refuzat transportul la unitatea medicală.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.