2.1 C
Timișoara
4 februarie, 2026

Simptomatic şi sugestiv, îi mor sportului românesc preparatori fizici în floarea vârstei, adică fix cei care ar trebui să „zbârnâie”, să pregătească

Pe rând, unul câte unul, continuă a se înălţa la ceruri mult, mult prea vremelnic suflete din sportul românesc, drept urmare fără dubii pentru cunoscători a aşa-ziselor „măsuri” criminale din pandemia „sperietoare” Stupid-19 şi a aşa-zisei „vaccinări” fals promovată ca fiind „sigură şi eficientă, unică soluţie necesară de revenire la normalitate”.Iar ce poate fi mai sugestiv legat de „buletinul medical” şifonat al naţiei decât faptul că, simptomatic, fix sportul românesc pierde la numai şi numai 52 de ani tocmai un reputat preparator fizic în floarea vârstei!? Adică exact cel care ar trebui să „zbârnâie”, să pregătească.

Nou indiciu izbitor al stării reale de sănătate a naţiei, suficient de mult elocvent prin conotaţiile sale pentru a constitui un răsunător S.O.S.

Dar în loc ca plecarea la îngeri şi a lui Robert-Sorin Ion – preparatorul fizic al prim-divizionarei de rugby Clubul Sportiv al Armatei Steaua, să genereze un mare semnal de alarmă pentru întregul fenomen şi societate în general, astfel încât tragica sa dispariţie subită să nu constituie doar o statistică în plus „la număr”, reacţia opiniei publice şi a aşa-ziseimedia socială s-a limitat aceloraşi tipare standard ale mesajelor cât se poate de siropos împăunate cu regrete, evident tardive.

De parcă „n-ar da cu virgulă”, dar chiar deloc cu virgulă că un preparator fizic în floarea vârstei şi implicat pe rând la grupări cunoscute din sportul românesc, de exemplu în fotbal, handbal ori rugby, şi-a dat ultima suflare la numai şi numai 52 de ani.

Actualele mesaje lacrimogene fiind la fel de mult totalmente inutile precum cele în cascadă în 2020 şi 2021 de încurajare a susţinerii aşa-ziselor „măsuri” şi aşa-zisei „campanii de vaccinare”, acelea fiind chiar periculoase dat fiind riscul de vătămare şi chiar letal al respectării impunerilor înadins aberante ale „sistemului” ticăloşit.

Ba chiar ipocrită fiind în termeni comparativi deplângerea publică în ultimii ani a celor stinşi, raportat la îndemnurile lansate în valuri la începutul deceniului întru sprijinirea unor absurdităţi care indubitabil puteau genera felurite efecte adverse cu caracter vătămător, inclusiv decese.

În loc ca mesajele de la vremea aceea să fi fost în sensul precauţiei că ceea ce era propăvăduit ca „literă de lege” în circul mediatic şi nu numai era măcar de discutat şi dezbătut, în sensul avertizării şi prevenirii semenilor că… nimic nu e ceea ce pare şi„nu tot ceea ce zboară se mănâncă” , multe vrute şi nevrute „zburând” atunci papagaliceşte pe micul ecran.

Aproximativ acelaşi circ care cu inconştienţă, în necunoştinţă de cauză, împingea semeni spre vătămare, influenţând cât se poate de mult şi varii organizaţii sportive în aceeaşi direcţie a promovării unor lozinci fără fundament real, vărsând ulterior lacrimi de crocodil la stingerea atâtor sufletişti ai sportului.

Răul fiind înfăptuit în 2020 şi 2021, cu aplicarea aşa-ziselor „măsuri” şi a aşa-zisei „vaccinări”, cu tot cu agresiva propagandă care le-a stimulat, iar tragicele consecinţe fiind limpezi ca lumina zilei, dar fără ca propăvăduitorii aberaţiilor de-atunci să facă legătura cât se poate de evidentă şi mai ales logică între cauză şi efect, existând şi cazul ticăloşilor „făcându-se că plouă”, cum că n-ar deduce legătura de cauzalitate directă sau măcar indirectă.

Şi fie ca măcar decesul lui Robert-Sorin Ion să nu fie şi-acesta-n zadar în raport cu odioasa enormitate pusă înadins şi premeditat la cale din decoruri pentru anii 2020, 2021 şi 2022, în sensul trezirii la realitate.

Căci s-a stins de timpuriu tocmai un preparator fizic, şi nu doar unul oarecare, şi care, prin însăşi natura activităţii sale, era indubitabil asociat în principiu dictonului„Mens Sana in Corpore Sano” , fiind chiar cel care se îngrijea de pregătirea sportivilor competiţionali.

Iar la vârsta sa avea experienţa şi gradul de cunoaştere necesar pentru a asigura respectiva „preparare” fizică a unor prim-divizionari.

Vârstă prin prisma căreia nu se poate nicidecum spune că s-ar fi stins de bătrâneţe, ceea ce semnalează cât se poate de clar că este cu totul lipsit de normalitate şi naturaleţe, împotriva legilor firii şi a orânduirii celor lumeşti pe pământ, a deceda subit la doar 52 de ani ca responsabil în plină putere cu pregătirea fizică a unor competitori.

Încât întrebarea cât se poate de firească estecum de s-a stins prematur dintr-o dată ca „om de sport” în floarea vârstei? Responsabil fiind de starea de pregătire fizică a unor aspiranţi la medalii.

Nu-i chiar nimic nelalocul său în această dispariţie?

Ba bine că nu, însă toţi stau din nou şi ca-de-obicei de „lacrimogene”, inclusiv Federaţia Română de Rugby, altfel „pe pilot automat” prin 2020-2021 în a susţine public aberaţiile „sistemului”, fapt valabil şi pentru alte organisme sportive.

Ori să nu le fi susţinut, Robert-Sorin Ion ar fi participat poate şi azi la pregătirea steliştilor.

Dar aceasta-i măsura disonanţei cognitive din rătăcita societate carpatină captivă unui stat eşuat, disonanţă cognitivă manifestată şi-n 2020-22 prin cacofonia susţinerii manipulărilor de tot felul, dar şi ulterior la stingerea fiecărei victime drept consecinţă a respectării impunerilor şi „campaniei sigure şi eficiente”, totul reducându-se la „lacrimogene” pioase în mesajul lor însă futil tardive.

Există fără doar şi poate şi responsabilitatea individuală de discernere între bine şi rău, între ceea ce trebuie cu-adevărat urmat şi pistele false din interes întinse sub nasul publicului susceptibil a fi indus în eroare, dar responsabilitatea colectivă îşi are însemnătatea sa, iar în 2020-2022 circul mediatic şi propagandiştii dinsocial media au fost cu inconştientă ignoranţă iresponsabili în a inflama retorică mincinoasă a necesităţii respectării „măsurilor” şi „campaniei de vaccinare”.

a tot prevenit şi avertizat repetitiv încă de la începutul anului 2020 că totul e doar o incomensurabilă mascaradă, însă bineînţeles că semnalele de alarmă i-au fost ignorate în spirit de turmă, atrăgându-şi în schimb cele mai infame „urări de bine”, dar ceea-ce avea a prevesti, că trierea începuse – pentru a nu fi prea bătător la ochi – în regim „unul câte unul”, şi că timpul le va dovedi inevitabil în cele din urmă pe toate, se adevereşte din păcate cu vârf şi-ndesat.

Deloc ca o surpriză, ci pe post de confirmare a efectelor negative în timp.

Anticipate de publicaţia noastră în baza documentării informative la obiect efectuată, ca parte a activităţii jurnalistice tocmai pentru buna informare ulterioară a publicului.

Care, măcar în aceste pagini, n-a fost deloc dus cu preşul, ci prevenit că şi sportului, precum societăţii în general, i s-a copt cu perfidie ceva. Prea greu spre imposibil de crezut de oamenii cu bună credinţă bazându-se pe „grija pentru om” mereu reiterată de „sistem”.

Periculoasă în sine fiind şi încrederea orbească fără trecerea interogativă prin filtrul raţiunii a eventualelor potenţiale motive şi interese din spatele celor băţos sfătos propăvăduite la ore de maximă audienţă în sfera„Aţi minţit poporul, cu televizorul!” , care încredere orbească fără pavăză şi temei a generat încuviinţarea inacceptabilului.

Ajungându-se invariabil şi repetitiv la plângerea morţilor.

Dar de ce n-ar fi fost mai bine din capul locului pertinent sfătuiţi în 2020-22 să procedeze cu băgare de seamă? Tocmai pentru a se evita pierderea de vieţi omeneşti sau atâtea vătămări.

Căci e clar că i-am fi vrut şi-n continuare între noi, ceea ce ar fi presupus însă cu totul altceva decât cele aberate în necunoştinţă de cauză la începutul deceniului în circul mediatic şi nu numai.

Dar unii şi-aceiaşi care asfixiau atunci opinia publică prin manipulări propagandiste lansează acum pomelnice ale deplângerii celor plecaţi dintre noi. Avându-i de fapt pe conştiinţă fără a conştientiza însă aspectul.

Iar secerişul doar va continua neabătut, cu sau fără necesarele dezbateri care s-ar impune urgent drept urmare firească a conştientizării unor semnale de alarmă, respectiv indiferent că trezirea în conştiinţă a majorităţii se va fi înfăptuit până la urmă sau nu.

Momentan însă, starea de negare a unei minorităţi închipuindu-se de la sine putere musai mai aleasă pe fondul prejudecăţilor şi convingerilor limitative care-i hrănesc ego-ul, e raportată şi efectelor adverse vătămătoare sau chiar letale ale mascaradei pseudo „medicale” şi „ştiinţifice” din 2022-22.

Sursa: https://sporttim.ro/rugby/simptomatic-si-sugestiv-ii-mor-sportului-romanesc-preparatori-fizici-in-floarea-varstei-adica-fix-cei-care-ar-trebui-sa-zbarnaie-sa-pregateasca

Ultimă oră

Același autor