2.1 C
Timișoara
4 februarie, 2026

Tânăr rupt de beat, la plimbare cu tractorul într-un sat de lângă Făget

Un tânăr de doar 25 de ani a plecat la plimbare cu tractorul deși era rupt de beat și incapabil să conducă autovehicule. În fapt, la data de 29 ianuarie, polițiștii Orașului Făget și ai Secției 10 Poliție Rurală Făget, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DC97, între localitățile Cladova și Ierșnic, un tractor, condus de un tânăr, de 25 de ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule, tractorul nefiind înmatriculat sau înregistrat în circulație.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, tânărul, de 25 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat în circulație, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

foto: arhivă

Sursa: https://lugojeanul.ro/tanar-rupt-de-beat-la-plimbare-cu-tractorul-intr-un-sat-de-langa-faget/

Ultimă oră

Același autor