2.1 C
Timișoara
4 februarie, 2026

Bătut în Complexul Studențesc și trimis la spital. Poliția vorbește de „conflict spontan”, clubul ridică din umeri

De aici încolo, realitatea se fracturează între ce s-a întâmplat în stradă și ce ajunge, filtrat, în comunicatele oficiale.

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș descrie totul ca pe un „conflict spontan” între doi tineri. Unul ar fi fost lovit cu un „obiect contondent”. Atât. O formulare seacă, de manual, care comprimă o agresiune soldată cu spitalizare într-un incident aproape banal. Nicio explicație despre ce fel de obiect, nicio referire la gravitatea rănilor, nicio clarificare despre câte persoane au fost implicate, deși polițiștii spun că au observat un grup cu comportament agitat.

Cu alte cuvinte, dintr-un grup apare, convenabil, un conflict între „un tânăr” și „un alt tânăr”. Restul dispare din poveste.

Cert este un lucru: băiatul a ajuns pe patul de spital. Oricine a văzut o gardă la Urgențe știe că acolo nu ajungi după o simplă îmbrânceală. Și totuși, comunicatul Poliției este construit ca și cum problema ar fi una minoră, gestionabilă birocratic, cu un dosar penal generic pentru „lovire sau alte violențe”.

În paralel, familia victimei vorbește despre o agresiune mult mai gravă, cu mai multe persoane implicate și lovituri repetate. Sunt afirmații care, în acest moment, nu sunt confirmate oficial, dar care explică de ce reacția publică este una de revoltă. Diferența dintre aceste relatări și versiunea IPJ este prea mare pentru a fi ignorată.

În acest context apar și nume din zona sportului.Reacția SSU Politehnica Timișoaravine rapid, sub forma unui comunicat de delimitare. Clubul condamnă orice comportament neadecvat și anunță că persoanele menționate în presă nu mai fac parte din lot, fiind transferate.

Și astfel ajungem în punctul esențial al acestui caz. Avem un tânăr de 19 ani, fiul unei consiliere locale, ajuns la spital după ce a fost lovit cu un obiect contondent într-una dintre cele mai aglomerate zone de noapte ale orașului. Avem un comunicat de Poliție care minimalizează. Avem un club care se delimitează preventiv. Și avem o tăcere suspectă despre detaliile care contează cu adevărat.

Când instituțiile statului aleg formulări care diluează violența, problema nu mai este doar agresiunea în sine. Problema este reflexul de a cosmetiza realitatea, de a o reduce la fraze inofensive, până când interesul public obosește.

Ancheta este „în curs”, ni se spune. Foarte bine. Dar până când adevărul va fi stabilit oficial, rămâne un fapt imposibil de ascuns: în Timișoara, un copil de 19 ani a fost bătut și trimis la spital, iar cei care ar trebui să lămurească rapid ce s-a întâmplat par mai preocupați să țină situația sub control.

Sursa: https://voceatimisului.ro/batut-in-complexul-studentesc-si-trimis-la-spital-politia-vorbeste-de-conflict-spontan-clubul-ridica-din-umeri/

Ultimă oră

Același autor