Societatea Timișoara a stabilit premiile pe anul 2025, decernarea lor urmând a avea loc în luna martie, când este celebrată înființarea Proclamației de la Timișoara.
Premiul „Speranța”, care se acordă „Pentru cea mai însemnată contribuţie la instaurarea democraţiei, destrămarea structurilor comuniste şi menţinerea speranţei în România”, le revine actoruluiVictor Rebengiuc și judecătoareiRaluca Moroșanu , de la Curtea de Apel București.
Premiul „Secera și ciocanul”, acordat „Pentru efortul deosebit depus întru conservarea şi susţinerea sistemului şi structurilor (neo)comuniste în România”, le va reveni judecătoarelorLia Savonea , președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, șiElena Costache , președintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Premiul „Ion Monoran”, care acum le revineInițiativei Timișoara și artistuluiTudor Chirilă , se acordă „Pentru stăruinţa în demersurile de a decanta valorile morale în societatea românească”. Ion Monoran, poet, membru fondator al Societăţii Timișoara şi al ziarului omonim – la care a scris până la moartea sa, în 1993 – a fost cel care, în 16 decembrie 1989, a oprit tramvaiele în Piaţa „Maria“ din Timişoara, moment esenţial în declanşarea Revoluţiei.
Premiul „Alexandra Indrieș”, acordat „Pentru contribuţia avută prin intermediul cuvântului scris la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democraţiei şi ale statului de drept în România“, îi revine artistuluiDan Perjovschi. Alexandra Indrieş , fostă deţinută politic, sriitoare, membră fondatoare a Societăţii Timişoara, editorialistă a ziarului, a murit în 1993.
Premiul „Oscar Berger” îl vor primi jurnaliștiiN.C. Munteanu , fostă voce a Rdaio Europa Liberă,Mihai Voinea șiAndreea Pocotilă , ambii de la. Premiul de jurnalism civic „Oscar Berger“ se acordă anual unui jurnalist român, pe baza evaluării activităţii sale.Oscar Berger , regizor, jurnalist, director al ziaruluiși membru al Societății Timișoara, a decedat în 2013.
Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara”, acordat „Pentru promovarea principiilor Proclamaţiei în diaspora“, îi va fi decernat luiChristian Mititelu
Societatea Timișoara este o organizație fondată în zilele revoluției din Decembrie 1989 de un grup de intelectuali timișoreni care au participat nemijlocit la revoltele împotriva regimului totalitar al lui Nicolae Ceaușescu și au formulat Proclamația de la Timișoara.
Sursa: https://timpolis.ro/societatea-timisoara-a-anuntat-premiile-pentru-anul-2025/