„Cazul CSM Corona Braşov” în finala Cupei României la volei masculin e doar exacerbarea flagelului infuziei de sportivi străini în arena internă, adevărata problemă în sine. Ca inexistentă însă pentru cei din fenomen, părându-li-se normal a coopta cât mai mulţi jucători formaţi de şcoli de peste hotare, iar în plus neconştientizând câtuşi de puţin ce păcate atrag în numele sportului carpatin râvnind la trofeul unei întreceriexplicit denumite ca fiind Cupa României, aşadar a României , dar abordând-o mai ales cu „importuri”.
În cazuri extreme ajungându-se precum duminică în evenimentul cu trofeul pe masă sub egida Federaţiei Române de Volei ca în „grabă” să fie încălcat „din neatenţie” regulamentul în defavoarea voleibaliştilor autohtoni, nici măcar 2 concomitent de partea braşoveană a fileului, ci doar unul, şi ce mai „pură întâmplare” că s-a greşit în acest sens şi nu s-a plusat sub forma introducerii a 3 sportivi români.
Asta dacă tot era finala Cupei… României.
Ceea ce „au păţit” braşovenii scoţând de fapt în evidenţănumărul oricum mult prea ridicat de străini importaţi de toate aceste cluburi de drept public, aşadar din resurse publice, evident risipite astfel cu inconştienţă anapoda şi în lipsa unei cu totul alte strategii adecvate pe termen mediu-lung.
Iar asta pentru că îşi pot permite, pe fondul ignoranţei generale.
Căci România a fost „tăiată la fier vechi” şi furată într-o hoţie generalizată de nedescris şi încă de decenii, hoţia sistemică fiind într-atât de profundă încât n-ar părea deloc tot aşa ceva şi cea practicată prin intermediul vehiculului utilitar sport, ci doar o tendinţă normală, firească şi „la modă”, „în ton cu vremurile”, indiferent că e vorba de fapt despre azvârlirea pe apa Sâmbetei cu bani de care ţara, judeţul ori localitatea nu dispun cu adevărat.
Şi câte şi mai câte s-ar putea întreprinde de fapt cu respectivele fonduri pierdute pe vecie, pe cât de numeros e necesarul cetăţenilor României.
Dar se poate şi tocmai astfel pentru că decidenţii menţinând deschis robinetul „importurilor” nu efectuează achiziţiile din propriul buzunar, ceea ce i-ar determina fără doar şi poate să sisteze din scurt reprobabila practică, dar din puşculiţa publică, iar atunci„Dă-i să meargă!” , fără număr dacă-i din dările majorităţii.
Vina fiind însă una colectivă a societăţii civile ca inexistentă, oricum divizată şi tare fărămiţată, dar mult preapentru a percepe importanţa şi simbolică dar nu numai a investirii cu chibzuinţă a resurselor publice, ignoranţă pe fondul căreia incultura socio-economică dată de lipsa de educaţie şi cunoaştere nu poate induce conştientizarea existenţei unui veritabil flagel.
Care în mod normal ar trebui stopat din scurt.
Întreţinut fiind însă de pseudo „aleşi” ca oglindire a ignoranţei generale şi acţionând fără căpătâi dar şi din interes în sensul„achiziţiilor publice” – în acest caz de sportivi străini , tocmai pentru că se poate, fix ca urmare a degenerării mentalităţii populare canalizate spre spiritul individualist de proprietate excluzând grija pentru resursele comune ale naţiunii.
Un soi de ruşine, a te gândi şi la „bunul comun al întregului popor”, când de fapt ar fi cât se poate de responsabil a vedea astfel lucrurile – ceea ce în acest caz n-ar avea nimic de-a face cu „comunismul”, dar mult, mult prea „pudic” e românul să nu care cumva „să nu dea bine”.
Câtă pedanterie pentru „imagine”, dar câtă ignorantă inconştienţă pentru purtarea tichiei de mărgăritar, exact ce-i mai lipsea chelului.
Sportivi străini cu nemiluita şi dacă se poate, în cazul duminical, în sextet complet indiferent că-i vorba despre finala Cupei României, aşadar a României, cu nemiluita ca expresie a vanităţii, mândriei deşarte şi orgoliului nemăsurat al chelului încercând în zadar astfel salvarea aparenţelor.
România răcnind de nevoi şi fiind chelită de resurse, în condiţiile în care copiii şi juniorii autohtoni cu totul alte investiţii publice ar merita , dar fudulindu-se din mâna largă a „spărgătorilor de bani” publici pentru achiziţii din străinătate mai degrabă oarecare şi pe care oricum nu şi le-ar permite cu-adevărat.
-uri prea necompetitive pentru alţii şi neabsorbite de întrecerile din propriile ţări, dar adoptate cu braţele deschise în baza deciziilor unor idioţi utili, şi-n orice caz la suprapreţ, la fel cum pe piaţa românească sunt deversate toate lăturile toxice generatoare de profit pentru companii de peste hotare.
Dar românii sunt încântaţi, gâdilat fiindu-le de decenii ego-ul şi simţindu-se „cetăţeni ioropeni cu drepturi”, aşa încât acesta pesemne trebuie că este modelul, pe liniile „liberei circulaţii a forţei de muncă”.
Şi-are grijă „agentul” cutare, trepăduşul cutărică din vreo „Municipalitate” sau club aparţinător al acesteia şi toţi „oamenii de bine” să aibă echipa etalon a locului cea mai cosmopolită garnitură ultimul răcnet.
Toţi dându-se unii mai importanţi decât alţii, când de faptnevoile reale ale românilor, ale copiilor acestora şi tinerilor naţiei, sunt neîntrunite.
Şi ce mai sport ar avea România, organic sănătos, dacă resursele ar fi investite cu cap în atâţia… David Popovici de fapt existenţi, potenţialul fiind la el acasă, şi nu în importurile pentru trupele Primăriilor şi Consiliilor Judeţene, iar în rest dacă iese, bine, dacă nu-s părinţi precum cei ai lui David, la fel de bine.
Doar „noi” să ne prefacem „implicaţi” în a ţine echipa comunităţii.
Umplând-o de străini şi încălcând în plus regulamentele întrecerilor interne, indiferent că au explicit în denumire „România”, ceea ce ar impune un minim respect, măcar simbolic.
Ceea ce ar trebui obligatoriu a induce o minimă notă de bun simţ în sensul conştientizării simbolismului demersului, căci doar nu vrei să activezi în Cupa României – aşadar a României şi nu a Madagascarului, aşadar a ţării în care ai văzut lumina zilei, dar să ţi se pară firesc să râvneşti la trofeu cu străini în teren.
O chestiune de minimă educaţie socială.
Cui însă s-o pretinzi?
Inconştienţilor dregători din fenomen şi din sistemul sportului de partid şi de stat!?
Nici o aşteptare, nefiind mai buni decât masa amorfă a „colectivităţii” prea ignorantă în raport cu toată această risipă. Din contră, fiind tocmai oglindiri după chipul şi asemănarea majorităţii.
Meritându-şi soarta, fie plângăcioasă, fie sub forma înghiţirii în sec, de a fi tocate cu nonşalanţă roadele eforturilor individuale şi colective pentru „puşculiţa” comună.
Din care se cheltuie ca nonsens cu nemiluita.
Asta-i România cu mic, cu mare, de la risipitori la „albinuţele” nepăsătoare că le este irosit rodul efortului câtă vreme îşi fac propria datorie, iar astea-s urmările corpuţiei morale pe fondul tragediei conştiinţelor.
Căci dacă ar fi exersată de o natură firesc serioasă ca pârghie esenţială conştientizarea risipei puse la cale în numele unei întregi naţiuni, atunci reacţia opiniei publice ar fi vehementă în cazul oricărui om cât de cât echilibrat şi realist, cu un fem „Stop tocării aiurea a banului public!”
Pentru a nu se ajunge şi la asemenea incidente elocvente pentru marasmul moral din sportul intern, ca la ora finalei la nivel naţional a unui concurs dotat cu Cupa României, în faţa spectatorilor şi telespectatorilor, să tragi la câştigarea unui trofeu asociat prin denumire României dar să încerci asta pe mâna străinilor.
Cât de imoral e aşa ceva pentru spiritul şi apartenenţa identitară a unei naţii şi a sportului acesteia ca domeniu participativ de activitate la „viaţa cetăţii”?
Un altfel de hoţie din bunul colectiv desconsiderat ca fiind desuet. Sau cum e furată constant căciula românilor în numele lor şi sub egida denumirii de ţară. Iar asta prin „sport”, considerată a fi o sferă aparte „mai curată”. Nicidecum, căci tot oameni sunt „la butoane” şi în acest domeniu iar cum omul sfinţeşte locul…
Se vede limpede în rezultatele internaţionale ale României în arena sportivă. Dar mai nimeni nu face legătura între cauzele reale ale necompetitivităţii şi efectele sub forma deznodământului nedorit de pe tabela de marcaj.
Cauze reale ţinând inclusiv de tocarea ineficientă a resurselor publice pe mercenariatul de import.