Razii de amploare a polițiștilor timișeni. Agenții au acţionat, în perioada 3-5 aprilie, pe raza intregului judeţ pentru prevenirea faptelor antisociale, cât și pentru menținerea unui trafic rutier sigur.
În cadrul acțiunilor, oamenii legii au legitimat peste 780 de persoane și controlat peste 690 de autovehicule. Totodată, 332 de persoane au fost testate cu aparatul alcooltest și alte 25 cu aparatul pentru depistarea consumului de substanțe interzise.
Potrivit IPJ Timiș, în urma controalelor, au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale, dintre care 181 avertismente, iar principalele abateri constatate au vizat viteza excesivă, neutilizarea centurii de siguranță, conducerea agresivă, folosirea telefonului mobil la volan, precum și abateri ale bicicliștilor și mopediștilor.
În ceea ce privește infracțiunile la regimul rutier, oamenii legii au constatat șapte cazuri. cele mai frecvente au fost: conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, conducerea fără permis și punerea în circulație a unor autovehicule neînmatriculate sau cu numere false.
În total, polițiștii au reținut 42 de permise de conducere și au ridicat 25 de certificate de înmatriculare.
Sursa: https://www.sursadevest.ro/razii-pe-soselele-din-timis-politistii-au-impartit-sute-de-amenzi/