6 victorii prin KO pentru sătmărenii de la Friends Gym la Blood Fight League din Timișoara!

Duminică, 15 martie 2026, clubul sportiv Friends Gym Satu Mare a participat la prima ediție a galei Blood Fight League, competiție desfășurată la Timișoara și dedicată sporturilor de contact. Evenimentul a reunit sportivi din mai multe cluburi din țară, iar sătmărenii s-au remarcat printr-o prestație solidă.

Clubul a participat cu un lot format din 10 sportivi, dintre care 4 juniori și 6 seniori, iar 4 dintre aceștia au fost debutanți, aflați la prima experiență într-o astfel de competiție.

Rezultatele obținute de sportivii Friends Gym Satu Mare au fost foarte bune: 6 victorii prin knockout (KO), un meci egal, două înfrângeri, o înfrângere prin abandon și un meci în care sportivul a fost descalificat în urma unei lovituri interzise.

Sportivii care au reușit victorii prin KO pentru Friends Gym sunt: Nicu Stan, Zaha David, Luca Huci, Pop Sabin, Contos Ionuț și Daniel Andreica, aceștia demonstrând determinare, pregătire și un nivel ridicat de combativitate în ring.

Legat de singura remiză, Toth Grigore a încheiat meciul fără un învingător, după o confruntare echilibrată.

În ceea ce privește celelalte rezultate, David Barta a pierdut meciul prin descalificate, iar Dani Maritan și Alex Karpaci au fost învinși după meciuri disputate.

Altfel, sătmărenii au avut o prestație solidă la Timișoara, cei prezenți fiind mulțumiți și de spectacolul oferit.

„A fost o experiență foarte bună pentru sportivii noștri, mai ales pentru cei aflați la debut. Suntem motivați să muncim și mai mult și așteptăm cu nerăbdare următoarele competiții, unde vrem să ne îmbunătățim și să obținem rezultate și mai bune si pt doritori va asteptam la miscare”, ne transmite antrenorul Anghel Cardoș de la Friends Gym Satu Mare.

Sursa: https://dincolodesport.eu/6-victorii-prin-ko-pentru-satmarenii-de-la-friends-gym-la-blood-fight-league-din-timisoara/

Ultimă oră

Același autor